“Positive Projects” a început, aşa cum încep multe din proiectele de suflet, cu o schimbare de perspectivă.
Un fragment din trecut
Era o zi plăcută de toamnă a anului 2011, o zi ca multe altele care trecuseră până atunci. De la biroul meu, aflat lângă fereastră, la ultimul etaj al unei clădiri moderne de birouri din nordul Bucureștiului, priveam către cer, luând o scurtă pauză pentru a savura cafeaua ce se odihnea lângă laptop. Era una dintre acele după-amieze liniştite de lucru, de care reuşeam uneori să mă bucur, în timp ce degetele continuau să zburde pe tastatură, scriind la câte un proiect.
Mă apropiam de un moment de bilanţ. Peste câteva săptămâni urma să împlinesc 30 de ani. Aparent, viaţa mea părea că decurge firesc, într-o normalitate predefinită. Aveam o slujbă bună, o căsnicie frumoasă și făceam pași constanți în cariera de consultant, lucrând cu mulți oameni deosebiţi, de la care găseam mereu câte ceva de învățat.
Totuși, așa cum se întâmplă de obicei în viață, îmi fuseseră rezervate și unele provocări legate de sănătate, iar din lista lungă a dorințelor, unele deveniseră, din acest motiv, mai greu de atins. Deși ar fi trebuit să fiu mulțumită, ceva încă lipsea pentru ca paleta realizărilor să fie întreagă.
Schimbarea de perspectivă
Nu a fost simplu să accept că a venit momentul să fac o schimbare radicală și să pășesc pe un alt drum, mult mai puțin bătătorit. Confortul unei slujbe într-o companie solidă și cu renume, atât timp cât nu ai cunoscut și nu ai fost niciodată încurajat de către apropiați către altceva, nu era tocmai ușor de lăsat în urmă. Știam însă că aveam nevoie, cel puțin temporar, de un alt context și am decis să îmi ascult vocea interioară.
Spre recunoștința mea, după mulți ani petrecuți în KPMG, colegii mei m-au ascultat, m-au înțeles și m-au sprijinit în hotărârea mea. Am plecat păstrând relațiile frumoase pe care le construisem în tot acel timp, cu ideea că ușile rămân deschise și că posibilitățile de colaborare nu se încheie atunci și acolo.
Și astfel, am făcut pasul de a renunța la statutul de angajat – sau „saltul în gol, fără plasă de sigurață”, cum îmi place să-l numesc, retrospectiv – într-un carusel de sentimente. A fost nevoie de un an sabatic pentru ca perspectivele mele să fie complet remodelate. Reperele pe care le avusesem s-au rearanjat, treptat, și am învățat să mă bucur altfel de viață și să găsesc un nou echilibru interior. M-am dedicat voluntariatului, lucrând în câteva organizații non-profit de suflet. Apoi am devenit părinte, iar prioritățile, așa cum este și firesc, s-au modificat substanțial.
Un alt început
Două lucruri m-au motivat în a pune bazele unei inițiative antreprenoriale prin care să susțin unele dintre acele proiecte care ar putea să își aducă aportul pentru o lume mai bună. Pe de-o parte, cred că fiecare om își poate pune cunoștințele profesionale în slujba binelui, iar acest lucru poate fi realizat muncind cu pasiune și, în același timp, de o manieră sustenabilă. Pe de altă parte, am ales să construiesc totul cu un puternic focus către educație, pentru că este singurul domeniu în care, odată cu sprijinul pe care îl oferi, aripile proprii devin și mai puternice. Cea mai bună modalitate de a evolua este de a-i ajuta pe alții să crească.
Acesta a fost, cred eu, doar începutul unei povești frumoase. Primul capitol a prins contur în luna martie a anului 2014, atunci când a luat naștere din punct de vedere formal Positive Projects, însă – ani mai târziu – am certitudinea că mai sunt încă multe „volume” de scris.
Dacă îmi împărtășiți crezul și doriți să fiți și voi parte din poveste, vă aştept cu drag mesajele și propunerile de colaborare la irina@positiveprojects.ro.
AUG.