În lumea organizațiilor neguvernamentale, o creștere a fondurilor atrase nu este un simplu număr într-un registru, ci oglindește în bună parte schimbările pozitive motivate de misiunea ONG-urilor și un impact crescut, indiferent de forma pe care o îmbracă acesta: mai multe cursuri oferite, mai mulți pacienți tratați, mai multe persoane în dificultate susținute, mai multe programe finanțate.
În anul 2015, mai mult ca niciodată, inovația – și în special avansul tehnologic – constituie un tip de combustibil indispensabil ce alimentează avansul proceselor de atragere de fonduri în organizații. Astfel, tehnologia vine în sprijinul ONG-urilor:
– ajutându-le să-și transmită mesajul într-o arie geografică mult mai largă;
– oferind noi mijloace pentru a-și prezenta ideile într-o formă atractivă;
– facilitând procesul donațiilor pentru susținătorii organizației;
– permițând menținerea unei comunicări constante și eficiente cu donatorii;
– diminuând costurile administrative și permițand astfel creșterea eficienței utilizării fondurilor atrase.
Dar după cum orice fundraiser profesionist știe, atunci când vine vorba despre abordarea unor probleme, cel mai mult contează cunoșterea. Pentru a înțelege modul în care tehnologiile pot contribui la atragerea de fonduri pentru proiecte nonprofit, trebuie să putem răspunde la următoarea întrebare:
”Cum pot utiliza ONG-urile beneficiile avansului tehnologic pentru a-și îmbunătăți fundraising-ul?”
Astfel joi, pe 21 mai, între orele 9:30 și 14:00, Positive Projects vă invită la seminarul interactiv ”NGOs talk: TECHNOLOGY”, în care vom încerca să răspundem împreună cu specialiști din domeniu la această întrebare. Acesta va avea loc la Impact Hub Bucharest (Sala Viena, etajul 2), lângă Piața Unirii, pe Str. Halelor, nr. 5.
Cu această ocazie, vor fi abordate în cadrul agendei seminarului, subiecte cum ar fi: utilizarea aplicatiilor mobile, a website-urilor și buletinelor informative electronice pentru a ajunge mai aproape de donatori, folosirea cloud-based software și a altor soluții software complexe pentru gestiunea bazelor de date, oportunități create de monedele digitale, creșterea opțiunilor donatorilor prin utilizarea digital wallets, folosirea mijloacelor video pentru mesaje de impact, promovarea misiunii și colectarea feedback-ului prin blogging și social media. Iar acestea nu vor fi decât o parte din temele dezbătute!
Printre invitații care vor vorbi în cadrul evenimentului se numără:
Magda Săvuică – Agenția nonprofit eLiberare Design
Magda se ocupă de comunicare și social media pentru Agenția nonprofit eLiberare Design. Are studii juridice și experiență în publicitate și marketing. În timpul liber este fondatorul 273 locuri de vizitat în România, un proiect în sectorul turismului început în urmă cu 5 ani. A avut colaborări cu diferite brand-uri și organizații românești, susținând proiectele care îmbunătățesc România și programele ei sociale. Tot ea este și coordonatorul programului Dragoste în Acțiune, un program social care susține familii și copii din zona Vaslui, Ziua Națională a Bucuriei și altele. Deși activitățile ei de comunicare se desfășoară foarte mult în zona online, Magda își încarcă bateriile în munți sau în zonele rurale ale României. ”Aproape de pământ și de vânt.”
Cristiana Ionescu – Agenția de Fundraising Dreamcatchers
Cristiana este unul din cei mai cunoscuți fundraiseri din România, fiind premiată în numeroase ocazii pentru performanțele din acest domeniu. Cu o experiență de 15 ani de activitate, a coordonat o multitudine de campanii de atragere de fonduri, unele unicat sau inovative, printre cauzele sprijinite numărându-se: cauza copiilor în dificultate, a drepturilor copiilor în general, a prematurilor, a adulților și copiilor cu boli incurabile, cauza bătrânilor, a copiilor cu autism, a educației de excelență sau ecologia. Cristiana este membru fondator al primei Agenții de Fundraising din Romania, Dreamcatchers, membru activ al unor organizații importante (SOS Satele Copiilor Romania, Crucea Roșie, Help Autism, Edulier) și dezvoltă atragerea de fonduri alaturi de numeroase alte ONG-uri. Pe blogul său ea scrie constant materiale care ajuta organizațiile să performeze în atragerea de fonduri, iar de-a lungul timpului a susținut nenumarate training-uri și prezentări de fundraising.
Radu Moțoc – Asociația Techsoup
Radu lucrează de 16 ani în sectorul neguvernamental din România. Începând din 2012, este Directorul Executiv al Asociației Techsoup, iar anterior a fost Director de programe al Fundației pentru o Societate Deschisă. Absolvent al Facultății de Științe Politice a Universității din București, este de asemenea și membru al Consiliului Director al Fundației Centrul de Resurse Juridice. Fellow al programului Marshall Memorial al German Marshall Fund of the United States și al programului Aspen Young Leaders al Institutului Aspen România, Radu este interesat de tot ce înseamnă dezvoltarea societății civile și de rolul acesteia în echilibrarea raporturilor de putere dintre cetățeni și stat.
Dacă doriți să participați la eveniment, vă rugăm să completați formularul de înscriere de mai jos.
Membrii comunității Impact Hub Bucharest beneficiază de o reducere de 20% a taxei de participare, iar pentru aceasta este suficient să menționeze statutul în cadrul formularului de înscriere.
Positive Projects a lansat în luna ianuarie 2015 Programul intitulat ”NGOs talk”, constând într-o suită de seminarii interactive în cadrul cărora se urmărește ”echiparea” participanților din mediul ONG cu noțiunile și instrumentele de care au nevoie pentru a comunica mai eficient cu publicul și pentru a atrage cât mai mulți susținători alături de proiectele lor. Seminarul ”NGOs talk:TECHNOLOGY” este cel de-al treilea din cadrul Programului.
APR.